U Cluj, clubul lui Virgiliu Postolachi, continuă în Liga Conferinței. Vllaznia lui Cristian Dros a fost eliminată
U Cluj, clubul la care este legitimat Virgiliu Postolachi, își va continua parcursul european în Liga Conferinței, în timp ce Vllaznia lui Cristian Dros a fost eliminată din competiție. Cele două echipe au disputat meciurile retur din primul tur preliminar, transmite Moldfootball.com.
U Cluj a întâlnit Dinamo Kiev în primul tur preliminar al Ligii Europei. Ambele partide s-au încheiat cu scorul de 0:0 după timpul regulamentar, iar echipa ucraineană s-a impus cu 4:2 la loviturile de departajare din retur.
Clubul lui Postolachi va juca în turul al doilea preliminar al Ligii Conferinței împotriva echipei norvegiene Brann. Atacantul moldovean nu a fost inclus în lot pentru niciuna dintre partidele cu Dinamo Kiev, deoarece U Cluj nu l-a înregistrat pentru primul tur al Ligii Europei.
Vllaznia a întâlnit Malisheva în primul tur preliminar al Ligii Conferinței. Echipa lui Cristian Dros a câștigat prima manșă cu 2:1, iar mijlocașul moldovean a evoluat toate cele 90 de minute.
În retur, Malisheva s-a impus cu 5:0 și s-a calificat în turul următor. Dros a jucat din nou întregul meci și a primit un cartonaș galben.
Vaduz, clubul la care Lado Akhalaia s-a transferat în luna iunie, va intra în competiție din turul al doilea preliminar al Ligii Conferinței. Echipa sa va întâlni câștigătoarea duelului dintre Mornar și Atletic Club d’Escaldes, iar meciurile sunt programate pe 23 și 30 iulie.
