Shota Makharadze: Petrocub a controlat prima repriză, dar Milsami a profitat de singura ocazie

moldfootball.com

Antrenorul principal al lui Petrocub, Shota Makharadze, a comentat înfrângerea cu Milsami, scor 0:1, în etapa a 9-a din Faza I. Tehnicianul consideră că echipa sa a controlat prima repriză, dar a fost penalizată pentru greșeala comisă în timpul adițional, informează Moldfootball.com.

„În primul rând, vreau să felicit echipa Milsami pentru victorie. În prima repriză ne-am descurcat foarte bine. Am putea spune că am controlat jocul. Însă, în minutul 45+2, deja în timpul adițional, am comis o greșeală. Apoi a devenit dificil”, a spus Shota Makharadze.

Antrenorul a menționat că Petrocub are mulți jucători tineri și are nevoie de timp pentru a continua procesul de dezvoltare.

„Avem foarte mulți tineri, avem nevoie de timp. Acesta este viitorul și înțelegem acest lucru, muncim, motivăm. Este foarte rău că pierdem, dar, din păcate, aceasta este o parte a fotbalului și trebuie să parcurgem și acest drum”, a adăugat Makharadze.

Revenind la desfășurarea primei reprize, tehnicianul a subliniat că Petrocub și-a creat ocazii, dar nu a reușit să le transforme în gol, în timp ce Milsami a profitat de șansa avută.

„Revenind la prima repriză, repet, ne-am descurcat foarte bine, am avut propriile noastre ocazii pe care nu am reușit să le fructificăm. Adversarul a profitat. A avut, de fapt, o singură ocazie și a marcat. Cam așa stau lucrurile”, a încheiat Makharadze.

Scroll to Top