Selecționerul Slovaciei, Vladimir Weiss, înaintea meciului cu Moldova: „Trebuie să fim precauți la contraatacuri”
Selecționerul Slovaciei, Vladimir Weiss, a vorbit despre primele două partide ale echipei sale în Liga Națiunilor, contra Moldovei și Kazahstanului. Antrenorul consideră că rezultatele acestor meciuri vor influența atmosfera din interiorul echipei și desfășurarea luptei în grupă, potrivit Moldfootball.com.
Weiss speră ca Slovacia să practice un fotbal ofensiv, dar se așteaptă ca echipa sa să întâlnească o apărare aglomerată. În același timp, selecționerul a atras atenția asupra pericolului contraatacurilor Moldovei.
„Sper să jucăm un fotbal ofensiv, dar va trebui să acționăm împotriva unei apărări aglomerate. Așadar, va trebui să fim precauți la contraatacuri. Kazahstanul are jucători rapizi, iar Moldova are și ea doi atacanți buni și rapizi”, a declarat Vladimir Weiss.
Tehnicianul a mai spus că trebuie să obțină maximum de la jucătorii săi și să-i motiveze înaintea startului în grupă. Weiss a subliniat și obiectivul Slovaciei, afirmând că ratarea primului loc ar reprezenta o rușine atât pentru el, cât și pentru fotbaliști.
Meciul dintre Moldova și Slovacia va avea loc pe 26 septembrie.
