Portugalia și Elveția s-au calificat în optimile Campionatului Mondial

Portugalia a învins Croația cu 2:1 și s-a calificat în optimile de finală ale Campionatului Mondial, unde va întâlni Spania. Elveția a trecut cu 2:0 de Algeria și va juca în faza următoare împotriva Columbiei sau Ghanei, informează FMF.
Portugalia a dominat prima repriză a partidei de la Toronto, însă Dominik Livaković a intervenit la ocaziile lui Bruno Fernandes, Cristiano Ronaldo și Rafael Leão. Croația a deschis scorul în minutul 53 prin Ivan Perišić, care l-a depășit pe Davor Šuker și a devenit cel mai bun marcator al naționalei sale la Campionatul Mondial.
Cristiano Ronaldo a egalat din penalty în minutul 68, după faultul comis de Nikola Vlašić asupra lui Renato Veiga. În final, Mateo Kovačić a trimis în bară, iar câte un gol al lui Ronaldo și două reușite ale Croației au fost anulate pentru ofsaid. Gonçalo Ramos a decis partida în timpul adițional, reluând cu capul centrarea lui Rafael Leão, iar un alt gol al lui Joško Gvardiol nu a fost validat.
Portugalia a ajuns astfel la șase victorii și un egal în meciurile oficiale cu Croația. Cristiano Ronaldo a fost desemnat jucătorul partidei, disputată pe 3 iulie, în fața a 43.036 de spectatori.
În celălalt meci, Algeria a început mai bine și a ratat o ocazie importantă prin Houssem Aouar, însă Elveția a deschis scorul la primul său șut pe poartă. Johan Manzambi l-a servit pe Breel Embolo, care a înscris în minutul 10 și a ajuns la două goluri la actuala ediție a turneului.
Dan Ndoye a majorat avantajul în minutul 46, profitând de o greșeală a apărării Algeriei. Elveția a controlat apoi partida, iar Fabian Rieder a ratat șansa de a înscrie al treilea gol, trimițând în portarul Luca Zidane.
Elveția a obținut a treia victorie consecutivă la Campionatul Mondial, performanță reușită pentru prima dată în istoria naționalei, și a ajuns la șapte meciuri fără înfrângere. Breel Embolo a fost ales jucătorul meciului, urmărit din tribune de 52.497 de spectatori, în timp ce Algeria a părăsit competiția.




