„O oportunitate excelentă de a face un pas înainte”. Noul portar al FC Sheriff, Ivan Dyulgerov, despre transferul său și așteptările din cupele europene
Noul jucător al clubului de fotbal FC Sheriff, portarul bulgar în vârstă de 25 de ani Ivan Dyulgerov, a împărtășit primele impresii după semnarea contractului. Într-un interviu pentru serviciul de presă al clubului, el a vorbit despre parcursul său în fotbal, așteptările din cupele europene și semnificația pe care o are pentru el să joace pentru echipa națională.
„Sunt foarte fericit că am semnat cu FC Sheriff. Trăiesc emoțiile unui om cu adevărat fericit. Sunt gata să ajut clubul în lupta pentru titlu și să avem un parcurs cât mai bun în competițiile internaționale”, a declarat Dyulgerov, menționând că auzise de mult timp despre echipa din Tiraspol și că nu a avut dubii în luarea deciziei.
Ivan Dyulgerov a adăugat că FC Sheriff este bine cunoscut în rândul fotbaliștilor bulgari, printre care Georgi Georgiev, Vladislav Stoyanov, Bozhidar Mitrev și Ismail Isa. „Îi cunosc bine. Unii dintre ei mi-au spus că FC Sheriff este o oportunitate excelentă de a face un pas înainte. Aceste cuvinte mi-au consolidat cu adevărat decizia”, a mărturisit el.
Vorbind despre punctul său forte, Dyulgerov a evidențiat intervențiile salvatoare. „Calitatea mea principală este salvarea porții, chiar dacă poate suna banal. Un portar trebuie mereu să fie pregătit pentru astfel de momente, în care este nevoie de reacție rapidă și sânge rece. Restul se va vedea pe teren”, a spus portarul.
Cei opt ani petrecuți la clubul bulgar PFC Cherno More i-a descris drept o etapă importantă în carieră. „Clubul mi-a oferit tot ce aveam nevoie pentru a mă dezvolta. Am debutat în prima echipă la 17 ani, ceea ce înseamnă mult. Apoi, la ȚSKA Sofia, am acumulat experiență valoroasă, am lucrat cu antrenori buni și jucători puternici. Totul m-a ajutat să cresc ca fotbalist și ca om”, a declarat Dyulgerov.
Potrivit lui, să joace pentru echipa națională este o mare onoare. „Fiecare meci rămâne în memorie. Pentru a concura pentru un loc în lot trebuie să muncești foarte mult, atât la antrenamente, cât și la club. Este o mare responsabilitate, dar și o mare mândrie”, a spus portarul bulgar.
Referitor la meciul din Liga Europa cu FC Prishtina, Dyulgerov a subliniat că este o confruntare foarte importantă. „Trebuie să ne pregătim bine și să ieșim pe teren cu un joc puternic, cu dăruire totală”, a spus fotbalistul, recunoscând că înaintea unor astfel de meciuri e imposibil să nu simți emoții.
Reamintim că transferul portarului de 25 de ani al naționalei Bulgariei, Ivan Dyulgerov, a fost anunțat de FC Sheriff pe 23 iunie. Anterior, FC Sheriff s-a despărțit de Armel Zohouri, Matheus Lins, Uche Goodlad, Jocelin Behiratche și Aleksa Marusic. În perioada de transferuri de vară, clubul din Tiraspol i-a transferat pe Guy Merlain Mollo Bessala, Ibrahima Soumah, Fernando Antonio da Silva Neto, Amarildo Gjoni și Atila Guilherme Sales Freire.
În primul meci al noului sezon al diviziei superioare, FC Sheriff a obținut o victorie în deplasare împotriva FC Politehnica UTM (0-4). În următoarea partidă de campionat, echipa din Tiraspol va întâlni CSF Spartanii Sportul.
[anwpfl-match match_id=”15482″ club_last=”” club_next=”” layout=”slim” sections=”” show_header=”1″]
