Nikolai Zolotov după victoria cu Sheriff: „Ne-am luat revanșa”
Zimbru a învins Sheriff cu scorul de 2:1 în meciul din etapa a 10-a a Super Ligii. După partidă, fundașii Alex Gutium și Nikolai Zolotov au vorbit despre succesul obținut, informează Moldfootball.com.
„Sunt foarte bucuros pentru că noi, ca echipă, am muncit foarte mult pentru această victorie. Am muncit toată săptămâna și Dumnezeu ne-a ajutat. În prima repriză, mai mult noi am dominat. După, în a doua repriză, am început să jucăm la scor, să spunem așa. Câștigam cu 1:0 și am decis să ținem de acest scor. După egalare am făcut totul pentru a lua cele trei puncte”, a spus Alex Gutium.
Zolotov a menționat că Zimbru nu avea dreptul să joace altfel acasă, în fața propriilor suporteri, mai ales după înfrângerea din tur.
„Emoțiile sunt doar pozitive, victoria este victorie. Nu contează cine este adversarul. Este clar că nu aveam dreptul să jucăm altfel acasă, în fața propriilor suporteri, mai ales după înfrângerea din tur. Să spunem așa, ne-am luat revanșa. Dar această victorie nu va avea nicio valoare dacă, în continuare, nu vom continua la fel”, a spus Nikolai Zolotov.
Fundașul lui Zimbru a adăugat că echipa trebuie să se concentreze deja asupra următoarei partide.
„Faptul că am obținut victoria ne bucură. Astăzi și mâine ne vom bucura, dar trebuie să ne pregătim mai departe. Următorul meci este cel mai important”, a adăugat Zolotov.
