🎥 Meciul retur dintre FC Petrocub și Birkirkara FC va fi arbitrat de o brigadă din Turcia. Arbitrul principal — un debutant în cupele europene și protagonist al unui scandal

Pe 17 iulie, pe stadionul „Zimbru” din Chișinău, va avea loc meciul retur din primul tur preliminar al Ligii Conferințelor dintre FC Petrocub Hîncești și echipa malteză Birkirkara FC. În ajunul partidei, GOL! vă prezintă cine va arbitra meciul și ce se știe despre arbitrul principal.
Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri din Turcia. Arbitrul principal desemnat este Oguzhan Çakır, în vârstă de 27 de ani. Acesta va fi asistat de Abdullah Özkara și Bersan Duran, iar al patrulea oficial va fi Ozan Ergün.
Oguzhan Çakır a debutat în prima ligă a Turciei în ianuarie 2024, iar în 2025 a obținut licența UEFA. Arbitrul turc a condus anterior doar două meciuri internaționale, ambele în cadrul calificărilor pentru Campionatul European U17. În total, el a arbitrat 98 de meciuri, în care a arătat 394 de cartonașe galbene, a eliminat de patru ori jucători pentru al doilea avertisment, a acordat patru cartonașe roșii directe și a dictat 29 de penalty-uri.
În februarie 2025, Oguzhan Çakır a fost implicat într-un scandal major, după ce a acordat un penalty controversat în favoarea gazdelor în meciul etapei a 23-a din prima ligă turcă dintre Galatasaray și Adana Demirspor. Reluările au arătat că jucătorul gazdelor s-a împiedicat de piciorul adversarului fără ca acesta să comită un fault clar. Jucătorii echipei oaspete au protestat vehement, însă decizia arbitrilor nu a fost schimbată. Meciul a fost reluat, dar la scurt timp jucătorii echipei oaspete au părăsit terenul în semn de protest față de decizia luată. Ulterior, clubului i s-a atribuit o înfrângere tehnică.
Amintim că în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Conferințelor, FC Petrocub a pierdut la limită în deplasare cu Birkirkara FC (1-0). Returul va avea loc pe 17 iulie, pe stadionul Zimbru din Chișinău, cu începere de la ora 20:00. Anterior s-a anunțat că suporterii pot asista la meci gratuit.
[anwpfl-match match_id=”19417″ club_last=”” club_next=”” layout=”slim” sections=”” show_header=”1″]
[anwpfl-match match_id=”19416″ club_last=”” club_next=”” layout=”slim” sections=”” show_header=”1″]
Dacă FC Petrocub va reuși să treacă de Birkirkara FC în dublă manșă, va accede în turul 2 preliminar al Ligii Conferințelor, unde va întâlni învinsa dintre Sabah (Azerbaidjan) și NK Celje (Slovenia).
Anterior, GOL! a prezentat tot ce trebuie să știe suporterii moldoveni: în ce cupe europene joacă cluburile din Moldova, când și cu cine vor juca și cât pot câștiga.
