Mark van Bommel a preluat naționala Belgiei și va discuta cu Thibaut Courtois despre viitorul său

Moldova 1
Sportstar - The Hindu

Mark van Bommel a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al naționalei Belgiei. Tehnicianul olandez în vârstă de 49 de ani a declarat că intenționează să discute cu Thibaut Courtois despre pauza de un an pe care portarul vrea să o ia de la prima reprezentativă, potrivit Moldova 1.

„Cred că este important să discut cu Thibaut. Aștept să-mi spună cum vede el lucrurile. Vom vorbi fără să intrăm în ideea că va fi una sau alta. Ne vom așeza calm. Nu vă puteți aștepta să răspund acum fără să fi vorbit cu el. Vom vorbi, fără să emit nici o judecată în această privință”, a subliniat Mark van Bommel.

Courtois declarase după eliminarea Belgiei în sferturile de finală ale Cupei Mondiale că intenționează să nu mai evolueze pentru echipa națională timp de un an, urmând să revină pentru Campionatul European din 2028.

Van Bommel a vorbit și despre legătura sa cu Belgia, deși țara sa natală este Olanda.

„Legătura cu Belgia este, de asemenea, puternică. A fi selecționer este o onoare, iar Belgia este printre primele 10 echipe lume. Este un loc de muncă pe care orice antrenor și-l dorește și eu nu am ezitat”, a conchis vicecampionul mondial din anul 2010.

Mark van Bommel va debuta oficial pe banca naționalei Belgiei pe 25 septembrie. Belgia va juca în deplasare cu Italia, într-un meci din eșalonul de elită al Ligii Națiunilor.

Scroll to Top