📸 La Chițcanii Vechi a fost inaugurat un stadion de fotbal modern

În satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, a fost deschis un nou stadion modern. Potrivit Federației Moldovenești de Fotbal, proiectul a fost realizat în cadrul Programului „Satul European”, cu sprijinul FMF, al unei companii și al Consiliului Local Chițcanii Vechi.
„Complexul sportiv reprezintă un exemplu de colaborare eficientă între autoritățile centrale, administrația publică locală, parteneri și comunitate, având ca rezultat un spațiu destinat sportului, sănătății și recreerii”, au menționat în cadrul Federației.






