📸 La Basarabeasca, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, s-a desfășurat Cupa Solidarității

Asociația Teritorială de Fotbal (ATF) Basarabeasca, în colaborare cu Primăria satului Sadaclia, a organizat la Complexul Sportiv din localitate turneul-festival pentru copii Cupa Solidarității. Potrivit unui comunicat al Federației Moldovenești de Fotbal din 3 iunie, în cadrul evenimentului au avut loc și competițiile Cupa micilor campioni și Cupa micilor campioane.
„Sărbătoarea a reunit zeci de copii pasionați de fotbal, iar obiectivul principal al competiției a fost de a oferi o platformă de afirmare pentru micii fotbaliști și fotbaliste, dar și de a încuraja participarea fetelor în sport”, se menționează în comunicatul Federației.
Competiția a reunit echipele de copii de la Școala Sportivă Basarabeasca, FC Gloria Abaclia, FC Lia Sadaclia, precum și formațiile de fete de la FC Lia Sadaclia și Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia. Micii sportivi au evoluat cu dăruire, fiecare meci fiind o demonstrație de talent și entuziasm.
Cupa Solidarității a fost câștigată de echipa clubului de fotbal Lia din Sadaclia. Cupa micilor campioni a revenit elevilor de la Școala Sportivă Basarabeasca, iar Cupa micilor campioane – fetelor de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Sadaclia.
„Toți participanții au fost recompensați cu diplome, medalii, suveniruri și înghețată, oferite cu sprijinul Primăriei Sadaclia. Organizatorii adresează sincere mulțumiri antrenorilor, părinților și voluntarilor pentru implicare și susținere, contribuind astfel la dezvoltarea fotbalului de bază și la promovarea valorilor sportive în rândul noii generații”, au concluzionat reprezentanții Federației.




