📸 Finala Cupei Președintelui Raionului Telenești: Veteranii ATF au cucerit trofeul
Finala Cupei Președintelui raionului Telenești s-a desfășurat în weekendul trecut pe stadionul din Telenești. Evenimentul a fost organizat de Asociația Teritorială de Fotbal (ATF) Telenești în parteneriat cu Consiliul Raional Telenești. În total, la turneu au participat 13 echipe care au reprezentat localitățile din raion.
În prima semifinală, echipa Struguraș din Hirișeni a învins Primăria Căzănești cu scorul de 2-1. A doua semifinală i-a adus față în față pe Podiș din Inești și ATF Telenești Veterani. Timpul regulamentar s-a încheiat fără goluri – 0-0, iar la loviturile de departajare, mai preciși au fost veteranii ATF Telenești, care s-au impus cu 2-1.
Trofeul Cupei Președintelui Raionului Telenești a fost câștigat de echipa ATF Telenești Veterani, care a învins în marea finală formația Struguraș din Hirișeni cu scorul de 0-1.
„Mulțumim din suflet celor 13 echipe participante pentru implicare, efort și pasiunea cu care au reprezentat localitățile din raionul nostru. Ați demonstrat că fotbalul unește, inspiră și aduce bucurie comunității. Continuăm să promovăm sportul de calitate și tinerii talentați din raionul nostru”, se arată într-un comunicat al ATF Telenești.










