CSF Bălți s-a despărțit de Vadim Yakovlev. Mijlocașul va continua în Kazahstan

Clubul Sportiv de Fotbal Bălți s-a despărțit de mijlocașul kazah Vadim Yakovlev, în vârstă de 21 de ani. Acesta își va continua cariera în țara natală, unde va evolua pentru FC Atyrau. Clubul kazah a confirmat oficial transferul jucătorului.
Amintim că Vadim Yakovlev a ajuns la CSF Bălți în iulie 2022. În sezonul precedent, el a jucat 21 de meciuri pentru echipa din nordul Moldovei în toate competițiile, reușind să înscrie două goluri și să ofere trei pase decisive. Potrivit portalului Transfermarkt, valoarea de piață a jucătorului este estimată la 125.000 de euro.
Anterior, CSF Bălți a anunțat transferul a șase jucători noi: Dumitru Bivol, Dmitri Maneacov, Vladislav Costin, Nicolai Covalschi, Dan-Angelo Boțan și Ilie Botnari.
În prima etapă a noului sezon din divizia superioară, CSF Bălți a remizat în deplasare cu FC Petrocub (1-1). În etapa a doua, formația din Bălți va înfrunta Dacia Buiucani.
