„Caută un antrenor cu experiență”. Specialistul belarus Vadim Skripchenko ar putea prelua FC Sheriff
Specialistul belarus în vârstă de 49 de ani, Vadim Skripchenko, care în prezent este fără echipă, ar putea prelua conducerea echipei FC Sheriff din Tiraspol. Informația a fost făcută publică de fostul fotbalist al naționalei Belarusului, Dmitri Baga, pe canalul de Telegram „Bagetnaia masterskaia”.
Vadim Skripchenko a condus în ultimii doi ani și jumătate clubul FC Dinamo Minsk. El a adus clubul la două titluri de campion în divizia superioară din Belarus și a calificat echipa în faza ligii Ligii Conferințelor în sezonul european 2024/2025.
Potrivit lui Dmitri Baga, specialistul este aproape de a fi numit la clubul din Tiraspol, însă acesta nu exclude ca afacerea să nu se concretizeze, „pentru că în viață, sport și fotbal se poate întâmpla orice”. Fostul fotbalist belarus a adăugat că FC Sheriff caută un antrenor cu experiență în fazele grupelor competițiilor europene.
„Se vede că ei caută un antrenor cu experiență, care a jucat în «faza grupelor» [europene]. Iar Vadim Viktorovici a jucat anul trecut cu FC Dinamo. Și, din câte înțeleg, [la FC Sheriff] vor să-i dea pentru acest an [sarcina de a câștiga] campionatul, iar în anul următor — să ajungă în faza grupelor unor competiții europene. De aceea, cred că pentru Vadim Viktorovici acesta este un exemplu bun după toate dificultățile prin care a trecut. Iar [FC Sheriff] este o echipă care luptă întotdeauna pentru campionat”, a spus Dmitri Baga în podcastul „Na banke”.
