Carlos Queiroz a demisionat de la naționala Ghanei după Campionatul Mondial

Carlos Queiroz și-a anunțat demisia din funcția de selecționer al naționalei Ghanei, informează Moldova 1. Tehnicianul portughez a luat această decizie după eliminarea reprezentativei africane în șaisprezecimile de finală ale Campionatului Mondial.
„Stelele Negre” au fost învinse cu 1:0 de Columbia, iar parcursul lor la turneul final s-a încheiat. Antrenorul în vârstă de 73 de ani a anunțat despărțirea de echipa clasată pe locul 73 în clasamentul FIFA prin intermediul rețelelor sociale.
Carlos Queiroz se alătură astfel listei selecționerilor care au demisionat sau au fost demiși după Cupa Mondială. Potrivit sursei, cel mai răsunător caz este cel al germanului Julian Nagelsmann.
