„Avem suficienți jucători cu experiență internațională”. Portarul moldovean Cristian Avram, despre debutul echipei sale azere în cupele europene


„Avem suficienți jucători cu experiență internațională”. Portarul moldovean Cristian Avram, despre debutul echipei sale azere în cupele europene

Site: azerisport.com

Portarul moldovean în vârstă de 30 de ani, Cristian Avram, care evoluează pentru clubul azer PFK Araz-Naxçıvan, a vorbit într-un interviu pentru azerisport.com despre așteptările sale legate de dubla cu formația greacă FC Aris, din turul al doilea preliminar al Ligii Conferinței.

Fotbalistul a menționat că nu poate spune că echipa sa a avut parte de un adversar greu. „Toate echipele din acea fază sunt puternice. Nu depinde de noi să alegem. Trebuie să luăm măsurile necesare și să ne pregătim cum se cuvine. În primul rând, trebuie să ne concentrăm pe propria pregătire, nu să ne facem griji cât de puternic este adversarul”, a declarat Cristian Avram.

Portarul a adăugat că în cadrul echipei PFK Araz-Naxçıvan sunt suficienți jucători cu experiență internațională. „Da, pentru club este primul sezon în cupele europene, dar în lot avem destui jucători care au mai trecut prin astfel de experiențe. Sunt chiar și unii care au evoluat în Liga Campionilor. Echipa este motivată, avem energie și dorință. Totodată, dispunem de un staff tehnic valoros, care ne va pregăti corespunzător pentru meciurile cu formația greacă”, a mai spus el.

Reamintim că Cristian Avram a semnat cu PFK Araz-Naxçıvan în august 2023, venind de la FC Petrocub. În sezonul trecut, el a disputat 38 de meciuri în toate competițiile pentru clubul azer, dintre care 19 fără gol primit. Portarul a contribuit decisiv la cucerirea medaliilor de bronz în campionatul Azerbaidjanului și la calificarea în turul doi preliminar al Ligii Conferinței UEFA. Potrivit portalului Transfermarkt, cota de piață a jucătorului, care deține cetățenia Moldovei și a României, este de 750.000 de euro.

Scroll to Top