Artur Craciun ar putea părăsi clubul polonez Puszcza la finalul sezonului

Site: fmf.md

Fundașul moldovean Artur Craciun nu își va continua cariera la clubul polonez Puszcza Niepolomice. Potrivit presei poloneze, fotbalistul în vârstă de 26 de ani își caută deja o nouă echipă, transmite Moldfootball, cu referire la TV Sport.

Se anunță că Craciun va pleca din club în calitate de jucător liber de contract, întrucât înțelegerea sa expiră în luna iunie. În actualul sezon, el a disputat 33 de meciuri, marcând 5 goluri și oferind o pasă decisivă.

Reamentim că Puszcza a retrogradat din Ekstraklasa la finalul campionatului. În componența echipei evoluează și un alt legionar moldovean — Ioan-Călin Revenco. Contractul acestuia expiră, de asemenea, în această vară.

Scroll to Top