📸 Ambasadorul Israelului în Moldova, Yoram Elron, a vizitat Federația de Fotbal și s-a întâlnit cu conducerea acesteia. Ce s-a discutat?
Ambasadorul Israelului în Republica Moldova, Yoram Elron, a efectuat o vizită la Federația Moldovenească de Fotbal și a avut o întrevedere cu conducerea instituției. Potrivit informațiilor oferite de FMF pe 7 august, discuțiile au vizat consolidarea relațiilor bilaterale în domeniul sportului, cu un accent deosebit pe fotbal.
La întrevedere au participat președintele FMF, Leonid Oleinicenco, secretarul general Serghei Butelschi și directorul executiv Adrian Ixari, precum și Ala Șveț, consilier politic al Ambasadei Israelului în Moldova.
„Unul dintre subiectele centrale abordate a fost legat de meciurile dintre echipele naționale ale Moldovei și Israelului din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial FIFA 2026. Cele două reprezentative fac parte din aceeași grupă și se vor înfrunta în două partide oficiale programate pentru luna septembrie și noiembrie a anului curent”, au menționat reprezentanții FMF.





