Alexei Savinov, înaintea returului cu Velež Mostar: „Jucăm acasă și trebuie să fim încrezători”
Antrenorul echipei Milsami Orhei, Alexei Savinov, spune că jucătorii săi trebuie să abordeze cu încredere returul cu Velež Mostar din primul tur preliminar al Ligii Conferinței UEFA. Tehnicianul a subliniat că echipa reprezintă atât clubul, cât și Republica Moldova, transmite Moldova 1.
„În primul rând, suntem responsabili. Nu reprezentăm doar clubul Milsami, ci și Republica Moldova. Meciurile din cupele europene au un farmec aparte. Jucătorii sunt concentrați. Cred că Velež nu și-a arătat întregul potențial. La Orhei urmează un alt meci dificil pentru noi, însă jucăm acasă și trebuie să fim încrezători”, a declarat Alexei Savinov.
În prima manșă, disputată la Zenița, Milsami a deschis scorul, dar Velež a egalat în minutul 87, iar partida s-a încheiat 1:1. Returul are o semnificație aparte pentru portarul Filip Dujmović, care este bosniac și a făcut junioratul la Zrinjski Mostar, marea rivală a lui Velež.
„Este păcat că am încasat golul egalizator pe final, însă cred că 1:1 este un rezultat bun înaintea partidei retur. Urmează manșa a doua și, așa cum se spune, o vom lua de la capăt”, a remarcat Filip Dujmović.
Între cele două meciuri europene, Milsami a pierdut în campionat cu Dacia Buiucani Chișinău, scor 0:1. Echipa își propune acum să obțină calificarea în turul al doilea preliminar al Ligii Conferinței UEFA.
„Suntem motivați. Vom lupta pentru calificare. Am muncit un an pentru a ajunge în această situație”, a subliniat mijlocașul Vasile Luchiță.
Mijlocașul Fhilip Odubia a precizat că jucătorii se vor concentra asupra propriului plan și vor respecta indicațiile antrenorului.
„Nu îmi place să discut despre echipa adversă. Avem planul nostru pentru acest meci. Știm ce avem de făcut. Vom urma indicațiile antrenorului”, a conchis Fhilip Odubia.
Meciul dintre Milsami Orhei și Velež Mostar se va disputa joi, 16 iulie, de la ora 20:00. Partida va fi arbitrată de scoțianul Duncan Nicolson și va fi transmisă în direct de Moldova 2.


