Alexandr Bezimov: „Îmi asum responsabilitatea pentru acest rezultat”
Antrenorul principal al echipei Real Sireți, Alexandr Bezimov, și-a asumat responsabilitatea pentru remiza cu FC Bălți, scor 1:1, din etapa a 7-a a Fazei I. Potrivit Moldfootball.com, tehnicianul a recunoscut că echipa sa se aștepta la un alt rezultat.
„Evident, rezultatul nu a fost ceea ce ne-am așteptat și pentru ce ne-am pregătit. Îmi asum responsabilitatea pentru acest rezultat. Regret că nu am câștigat”, a declarat Alexandr Bezimov.
La pauză, stafful lui Real Sireți a efectuat patru schimbări. Molla a intrat pe teren și a marcat, iar Borovschi a fost activ în atac. Bezimov a menționat că modificările făcute au fost benefice, însă echipa nu a reușit să ducă meciul până la victorie.
„Dacă în meciul precedent cu Milsami norocul a fost de partea noastră, acum ne-a părăsit. Totuși, mai spun o dată, a fost pe merit, pentru că nu poți să joci așa prima repriză”, a subliniat Bezimov.
