A început vânzarea biletelor pentru meciul FC Petrocub – FC Sabah: banii vor fi direcționați spre o cauză caritabilă


A început vânzarea biletelor pentru meciul FC Petrocub – FC Sabah: banii vor fi direcționați spre o cauză caritabilă

Site: wikipedia.org

În Republica Moldova, pe 21 iulie a început vânzarea biletelor pentru meciul de acasă al FC Petrocub împotriva clubului azer Sabah FC, care va avea loc pe 24 iulie, pe stadionul Zimbru din Chișinău, în cadrul turului doi preliminar al Ligii Conferințelor.

Potrivit FC Petrocub, biletele pot fi cumpărate pe site-ul tickets.fmf.md, iar prețul acestora variază între 20 și 160 de lei, în funcție de sectorul ales. Accesul spectatorilor pe stadion va fi permis începând cu ora 18:00.

Amintim că la meciul din turul întâi preliminar al Ligii Conferințelor, suporterii au avut acces gratuit. De această dată, toate încasările din vânzarea biletelor pentru partida cu Sabah FC vor fi direcționate către dezvoltarea școlii de fotbal din satul Sărata Galbenă, raionul Hîncești.

Reamintim că formația hînceșteană FC Petrocub a reușit să răstoarne scorul general în fața echipei malteze Birkirkara FC, pe care a învins-o categoric cu 3-0 acasă, după o înfrângere cu 0-1 în deplasare, și s-a calificat astfel în turul secund preliminar al Ligii Conferințelor, unde va întâlni clubul azer Sabah FC.

Meciul tur va avea loc pe 24 iulie pe stadionul Zimbru din Chișinău, începând cu ora 20:00. Meciul retur se va disputa pe 31 iulie pe stadionul Alinja Arena din Masazyr, cu start la ora 19:00.

[anwpfl-match match_id=”22823″ club_last=”” club_next=”” layout=”slim” sections=”” show_header=”1″]

[anwpfl-match match_id=”22824″ club_last=”” club_next=”” layout=”slim” sections=”” show_header=”1″]

 

Dacă FC Petrocub va învinge Sabah FC la general, va accede în al treilea tur preliminar al Ligii Conferințelor, unde se va duela cu învinsa din dubla manșă a Ligii Europa dintre PFC Levski (Bulgaria) și SC Braga (Portugalia). În caz de înfrângere, FC Petrocub își va încheia campania europeană în acest sezon.

Cluburile moldovenești își continuă campania în cupele europene și deja au intrat în al doilea tur preliminar al competițiilor lor. GOL! a adunat toate informațiile esențiale: cu cine, când și unde joacă echipele noastre — și cine le-ar putea fi adversar în următoarea fază.

Scroll to Top