Viorel Frunză nu exclude o colaborare cu FC Petrocub: „Totul depinde de condiții”

Facebook: Dacia Buiucani
Antrenorul principal al formației Dacia Buiucani, Viorel Frunză, a comentat zvonurile privind o posibilă trecere la FC Petrocub. Tehnicianul a declarat pentru RealMedia că a avut unele discuții cu conducerea clubului, însă, deocamdată, nu se vorbește despre o eventuală numire în funcția de antrenor principal.
„Au fost discuții între mine și domnul Mihai [Usatîi] înainte, dar la moment nu am vorbit despre preluarea echipei”, a spus Frunză pentru RealMedia, menționând că nu exclude o eventuală colaborare cu echipa din Hîncești.
„Niciodată în viață nu poți spune nu. Totul depinde de condiții. Nu aș repeta greșelile care au fost în trecut la Petrocub, chiar dacă au fost acolo antrenori buni. Trebuie de discutat cu conducerea, de stabilit niște obiective clare. Numai așa se poate munci”, a subliniat el.
Potrivit lui Frunză, la Petrocub este nevoie de multă muncă pentru a atinge obiectivele propuse. „Eu lucrez în Moldova, știu realitățile fotbalului nostru, mai ales când se cer performanțe rapide. Dar acestea nu se obțin peste noapte”, a explicat Viorel Frunză.
Amintim că instabilitatea de pe banca tehnică a FC Petrocub a început după plecarea lui Andrei Martin, care, în decembrie 2024, a acceptat o ofertă din partea clubului kazah Ordabasy. În locul său a fost adus italianul Giovanni Costantino, care a părăsit echipa după doar câteva săptămâni, fără a debuta oficial, invocând motive personale.
În februarie 2025, fostul atacant al echipei, Eduard Blănuță, a fost numit antrenor principal, însă mandatul său a durat doar patru meciuri (două victorii, un egal, o înfrângere). A urmat nord-macedoneanul Slavce Vojneski, care a rezistat pe bancă doar două etape (o victorie, un egal).
Sezonul a fost încheiat sub comanda românului Andrei Prepeliță — al cincilea antrenor al FC Petrocub în decurs de sezon. Sub conducerea sa, echipa a disputat ultimele patru meciuri ale sezonului, obținând două victorii și două înfrângeri.