„Sperăm să găsim adversari mai puternici”. Popescu despre victoria selecționatei U19 la turneul internațional și viitoarele „meciuri de foc”
Site: fmf.md
Selecționerul naționalei Moldovei U19, Lilian Popescu, a comentat victoria echipei în cadrul turneului internațional, evidențiind caracterul jucătorilor și exprimându-și recunoștința față de părinți pentru educația oferită tinerilor fotbaliști. Potrivit tehnicianului, în acest moment cea mai mare problemă a echipei este găsirea unor adversari mai valoroși pentru pregătirea meciurilor din preliminariile Campionatului European U19, programate în luna noiembrie, transmite portalul Moldfootball.
Lilian Popescu a apreciat organizarea turneului. „Am avut toate condițiile care contează cu adevărat la acest nivel. Probabil iunie nu e cea mai ușoară perioadă, mai ales din punct de vedere fizic pentru jucători. În special pentru cei care au evoluat atât în Liga de Tineret, cât și în faza play-off din Super Liga – mă refer la băieții de la Saksan. Au avut multe meciuri și s-a văzut că nu mai au prospețimea necesară”, a declarat selecționerul.
Chiar și în aceste condiții, jucătorii au demonstrat caracter, spune Popescu. „Dar pot să spun un lucru: acești băieți au dat dovadă de caracter. Da, prospețimea a lipsit – asta s-a văzut cu ochiul liber. Dar sunt mândru de ei și vreau să felicit în mod special părinții pentru felul în care i-au educat. Sunt niște băieți minunați. Și nu mă refer doar la calitățile lor fotbalistice, ci la caracterul lor ca oameni. Foarte bine crescuți, extraordinari. E o plăcere să lucrez cu ei”, a adăugat Lilian Popescu.
Cea mai mare provocare pentru echipă, potrivit antrenorului, este identificarea unor adversari mai puternici în vederea pregătirii pentru meciurile din calificările europene. „Aici e cea mai mare problemă – următoarea reuniune va avea loc abia în septembrie. Sperăm să găsim adversari mai puternici – fără supărare pentru Georgia și Armenia – dar avem nevoie de meciuri cu echipe dintr-un eșalon mai înalt, pentru că în noiembrie ne așteaptă trei meciuri de foc. Dar am mare încredere în acești băieți. Poate că, prin muncă, sacrificiu și un pic de noroc, vom reuși să facem o mică minune și să ne calificăm mai departe”, a concluzionat tehnicianul.
Amintim că în preliminariile Campionatului European U19, ediția 2025/26, selecționata Moldovei face parte din Grupa a 9-a, alături de Italia, Polonia și Bosnia și Herțegovina.
Recent, în Republica Moldova s-a încheiat un turneu internațional la care au participat selecționatele Moldovei U19 și U20, precum și echipele U19 ale Georgiei și Armeniei. Câștigătoarea turneului a fost echipa Moldovei U19, care a învins în finala pentru locul întâi selecționata Moldovei U20 (2-3). În cadrul acestui turneu, naționala U19 a Moldovei a realizat o adevărată minune în partida cu Georgia U19 (2-1), reușind să întoarcă scorul în ultimele minute, și a învins și Armenia U19 cu 1-0.