Antrenori absenți, produse pirotehnice și chiar bătaie: patru cluburi din Liga 2 vor plăti amenzi de peste 10 mii de lei pentru încălcări în prima etapă

© GOL!

Patru cluburi participante în Liga 2 vor plăti amenzi în valoare totală de peste 10 mii de lei pentru încălcări disciplinare în prima etapă. Printre acestea se numără absența antrenorului la meci, utilizarea de produse pirotehnice de către suporteri și chiar o bătaie. Amenzile au fost aplicate în cadrul ședinței Comisiei de Disciplină a Federației Moldovenești de Fotbal pe 20 august, potrivit informațiilor transmise de FMF pe 22 august.

Jucătorii FC Grănicerul au primit patru cartonașe galbene în meciul în deplasare cu Vulturii Cutezători, iar clubul a fost sancționat cu 500 de lei. În plus, pe întreaga durată a meciului, pe banca de rezerve a oaspeților a lipsit un antrenor calificat de categoria corespunzătoare, iar echipa nu a prezentat nici o dovadă privind lipsa motivată a acestuia. Pentru aceasta, FC Grănicerul a fost amendată cu încă 500 de lei.

La finalul acestui meci a avut loc o bătaie între Corneliu Croitoru de la Vulturii Cutezători și Damian Pogor de la FC Grănicerul. În raportul de joc se menționează că incidentul s-a produs în timpul сe jocul era oprit, iar jucătorii și-au aplicat lovituri cu pumnul în față. Ambele echipe au fost sancționate cu câte 2 mii de lei, iar jucătorii au primit suspendări de două etape.

În meciul CSFCJT AtleticoFC Olimpia, echipa oaspete a venit fără antrenor calificat de categoria corespunzătoare și nu a prezentat nici o dovadă privind lipsa motivată a acestuia, fiind sancționată cu 500 de lei.

O altă amendă de 2 mii de lei pentru FC Olimpia a fost aplicată din cauza suporterilor activi care, în minutul 86, au folosit produse pirotehnice. De menționat că, după acest incident, Victor Zlîdnea a înscris în minutul 90+1 pentru FC Olimpia, iar clubul a câștigat partida în mod categoric, chiar și fără prezența unui antrenor calificat – 0-4.

Ultima amendă, în valoare de 3 mii de lei, a fost aplicată FCM Ungheni-2 pentru neprezentarea la meciul în deplasare cu FC Socol. Echipei din Ungheni i s-a acordat și înfrângere tehnică. După cum a explicat anterior președintele FCM Ungheni, Artur Vasilica, echipa a doua a clubului a ajuns din greșeală în raionul greșit și a întârziat la meci.

Se menționează că toate deciziile Comisiei de Disciplină a Federației Moldovenești de Fotbal sunt definitive și irevocabile. Cluburile trebuie să achite amenzile în termen de 30 de zile.


În Republica Moldova, pe 16 august, s-au disputat nouă din cele zece meciuri ale primei etape din Liga 2. Nou-promovatele în al treilea eșalon, FC Național Ialoveni și CMF Cahul, au pierdut meciurile de debut, în timp ce FC Olimpia și Vulturii Cutezători au surclasat adversarii. GOL! vă prezintă principalele rezultate.

Scroll to Top