Oleinicenco despre implementarea VAR: „Peste un sezon sau două vom atinge obiectivul”

Site: olympics.com

Președintele Federației Moldovenești de Fotbal (FMF), Leonid Oleinicenco, a fost invitatul emisiunii Repriza de la WE SPORT TV, unde a făcut totalurile sezonului 2024/25 și a vorbit despre planurile de viitor, transmite portalul Moldfootball.

Una dintre principalele teme abordate în interviu a fost posibila implementare a sistemului de arbitraj video (VAR). Oleinicenco a declarat că FMF se pregătește pentru lansarea VAR în viitor. Pentru acest lucru este necesară îmbunătățirea echipamentului tehnic al meciurilor. „ Arbitrii vor avea nevoie de o imagine cât mai bună, din mai multe poziții, respectiv avem nevoie de investit în tehnologii. Avem nevoie de investit în oameni, specialiști, care vor filma, vor televiza meciuri din competiția națională. Astfel cumva vom atinge mai multe obiective, repet implementarea VAR-ului într-un sezon sau două.”, a explicat Oleinicenco.

Președintele FMF a subliniat și importanța atragerii spectatorilor pe stadioane. „Cumva să atragem spectatorii, pentru care noi organizăm competiția și nu numai de dragul stabilirii unui câștigător, dar și pentru spectatori. Avem nevoie de comunitate, pentru spectatori avem nevoie de locuri mai comode, amplasate eficient, pentru zone familiale, fan-zone, servicii catering”, a punctat președintele Federației.

Potrivit lui, problema lipsei de stadioane rămâne una actuală. „Din păcate, avem doar 4-5 stadioane, la care se desfășoară meciurile de o calitate mai înaltă. Trebuie să mărim numărul de stadioane implicate în sistemul competițional. Lucrăm în acest sens”, a concluzionat Oleinicenco.


GOL! în rețelele sociale: Facebook Telegram YouTube

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: