🎥 „Nu avem nicio teamă față de acest adversar”. Antrenorii principali ai FC Sheriff și FC Utrecht și-au împărtășit așteptările înaintea meciului
Colaj: © GOL!
Pe Stadionul Municipal din Nisporeni, pe 24 iulie, va avea loc prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europa dintre FC Sheriff și formația olandeză FC Utrecht. În ajunul partidei, antrenorii principali ai celor două echipe au vorbit despre așteptările lor de la acest meci.
Antrenorul principal al FC Sheriff, Victor Mihailov, a descris adversarul drept o echipă foarte serioasă. „Este o echipă din campionatul Olandei, un campionat foarte puternic. Nu avem nicio teamă față de acest adversar, dar avem respect pentru fiecare oponent. Așteptăm un joc calitativ și disciplinat din partea noastră”, a declarat Victor Mihailov.
Întrebat despre mutarea meciului la Nisporeni, Mihailov a răspuns că decizia nu a fost luată de club. „Desigur, ne-ar fi plăcut să jucăm acasă, pe stadionul nostru, în fața propriilor suporteri. Sunt sigur că mulți fani ar fi venit să ne susțină. Totuși, va trebui să disputăm încă un meci în deplasare. Cred că acest lucru nu va influența jocul nostru. Vom da totul, vom munci și vom respecta ceea ce am stabilit cu băieții și cu stafful tehnic”, a adăugat el.
Antrenorul formației olandeze FC Utrecht, Ron Jans, a spus că abordează meciul cu o dispoziție foarte bună, transmite utrechtfans.nl. „Știu că atunci când o echipă trebuie să dea tot ce are mai bun, se activează energii suplimentare”, a remarcat Ron Jans.
Potrivit antrenorului celor de la FC Utrecht, FC Sheriff se află într-o formă fizică bună. El a adăugat că, atunci când echipa din Tiraspol este pusă sub presiune, aceasta apelează rapid la mingi lungi, ceea ce o face un adversar interesant.
Reamintim că FC Sheriff din Tiraspol a trecut în primul tur preliminar al Ligii Europa de FC Prishtina din Kosovo, cu un scor general de 5-2, și a acces în turul doi al competiției, unde îl va întâlni pe FC Utrecht din Olanda.
Meciul tur va avea loc pe 24 iulie pe Stadionul Orașenesc Nisporeni (de ce acolo?). Începerea partidei este programată pentru ora 20:00. Meciul retur va avea loc pe 31 iulie pe stadionul Galgenwaard din Utrecht, începând cu ora 21:00.
Dacă FC Sheriff va învinge FC Utrecht la general, echipa din Tiraspol va accede în al treilea tur preliminar al Ligii Europa și va juca împotriva învinsei din dubla manșă dintre FC Viktoria Plzeň (Cehia) și Servette FC (Elveția).
În cazul unei înfrângeri, FC Sheriff va continua în al treilea tur preliminar al Ligii Conferințelor, unde va întâlni echipa învinsă din dubla manșă a Ligii Europa dintre RSC Anderlecht (Belgia) și BK Häcken (Suedia).
Cluburile moldovenești își continuă campania în cupele europene și deja au intrat în al doilea tur preliminar al competițiilor lor. GOL! a adunat toate informațiile esențiale: cu cine, când și unde joacă echipele noastre — și cine le-ar putea fi adversar în următoarea fază.