📸 „Ne dorim ca aici să fie multă viață”. În satul Costești a fost inaugurată oficial școală sportivă

0

Facebook: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

În satul Costești, raionul Ialoveni, a fost inaugurată oficial o școală sportivă. Despre acest eveniment a anunțat Consiliul Raional Ialoveni, menționând că la ceremonie au participat reprezentanți ai administrației raionale, ai Parlamentului și ai Ministerului Educației.

Președinta raionului, Natalia Eremia, a subliniat că deschiderea școlii reprezintă o investiție în sănătatea, disciplina și viitorul copiilor. „Ne dorim ca aici să fie multă viață – cu săli pline, competiții, spirit de echipă și perseverență. Prin implicarea comunității și a administrației locale, vom transforma această instituție într-un model de succes pentru întreaga regiune”, a declarat ea.

Deputatul Petru Frunze a precizat că la sfârșitul anului 2024, pentru realizarea proiectului au fost alocați 1,5 milioane lei de la bugetul de stat, iar în anul 2025, guvernul a oferit un suport consistent de 5,7 milioane lei. El și-a exprimat speranța că și în 2026 finanțarea școlii va fi asigurată.

Facebook: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Facebook: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Facebook: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Facebook: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Facebook: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
Facebook: Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
0 комментариев
Новые
Старые Популярные
Межтекстовые Отзывы
Посмотреть все комментарии

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: