Naționala Moldovei U16 a cedat în ultimele minute în fața selecționatei similare din Azerbaidjan, în primul meci amical
Site: fmf.md
Naționala Moldovei U16 a pierdut în fața echipei Azerbaidjanului U16 în primul meci amical. Partida s-a disputat pe 19 iunie la Baku, capitala Azerbaidjanului, și s-a încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea gazdelor.
Scorul a fost deschis de reprezentantul Azerbaidjanului, Nihat Hüseynzadə, în minutul 45 al partidei. Peste doar un minut, Mihai Pușcașu, crescut la academia Zimbru, a restabilit egalitatea.
În minutul 81, selecționata Azerbaidjanului U16 a trecut din nou în avantaj grație golului marcat de Firdovsi Șeydayev. Bogdan Lupașco, de la Academia de Fotbal Radu Rebeja, a înscris al doilea gol pentru Moldova în minutul 86. Totuși, în minutele de prelungiri, mai exact în minutul 90+2, Cavidan Əlizadə a marcat golul victoriei pentru echipa azeră.
Amintim că în cadrul stagiului de pregătire din luna iunie, naționala Moldovei U16 are programate două meciuri amicale în deplasare cu selecționata similară din Azerbaidjan. Al doilea meci va avea loc pe 21 iunie.