Fundașul moldovean Ioan-Călin Revenco își va continua cariera în prima ligă a Slovaciei

Site: fmf.md

Fundașul moldovean în vârstă de 25 de ani, Ioan-Călin Revenco, va evolua în sezonul viitor în prima ligă a Slovaciei, unde a semnat cu clubul de fotbal Tatran Prešov.

Noua echipă a lui Revenco a câștigat sezonul trecut al ligii secunde slovace, obținând promovarea în eșalonul de elită al fotbalului din Slovacia.

Amintim că ultimul club al lui Ioan-Călin Revenco a fost Puszcza Niepołomice din Polonia, echipă la care s-a transferat în ianuarie 2024. În sezonul precedent, fundașul moldovean a bifat 19 meciuri în toate competițiile pentru formația poloneză.

Potrivit portalului Transfermarkt, valoarea de piață a jucătorului, care deține cetățeniile Republicii Moldova și României, este estimată la 200 de mii de euro.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: