FOCUS: Vladislav Boiciuc. Idol – Ronaldinho, cheia succesului este intuiția și caracterul

Facebook: Владислав Бойчук

În rubrică FOCUS, portalul GOL! realizează interviuri express cu fotbaliști moldoveni pentru a afla despre idolii lor și secretele succesului. Eroul ediției de astăzi este Vladislav Boiciuc, fundaș central la FC Edineț, care a marcat trei goluri în zece meciuri din sezonul trecut al Ligii 2.

Idolul fotbalistic al lui Vladislav încă din copilărie rămâne legendarul brazilian Ronaldinho: „Idolul meu fotbalistic este Ronaldinho, pentru că este cel mai tehnic jucător din toată istoria fotbalului. În anii săi de vârf, cred că a arătat cel mai frumos fotbal văzut vreodată”, a mărturisit jucătorul.

Întrebat ce este cel mai important pentru succesul pe teren, Boiciuc a pus accentul nu pe fizic, ci pe intuiție: „Aș înclina mai mult spre simțul golului. Este unul dintre cele mai importante aspecte pentru un jucător, indiferent de nivel, și joacă un rol esențial”, a declarat fotbalistul.

Dintre meciurile memorabile din cariera sa, Vladislav a ales o partidă spectaculoasă contra FC Olimpia din Bălți: „Cel mai probabil, a fost meciul CF EFA Visoca – FC Olimpia, scor 5-4. În acel meci a fost totul, mai puțin cartonașe roșii. Am revenit de la 0-2. Pe atunci evoluam pentru CF EFA Visoca.”

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: