FC Oguz și FCM Ungheni au împărțit punctele în meciul etapei a șaptea din Liga 1
Colaj: © GOL!
Pe Stadionul Orășenesc Comrat, pe 12 septembrie, s-a disputat meciul etapei a șaptea din Liga 1, dintre FC Oguz și FCM Ungheni, echipe participante în Grupa B. Partida s-a încheiat la egalitate – 2-2.
Scorul meciului a fost deschis în minutul 24 de jucătorul FCM Ungheni, Octavian Vatavu. În minutul 31, atacantul FC Oguz, Daniil Hagiu, a restabilit egalitatea. Șase minute mai târziu, Andrei Stratan a readus oaspeții în avantaj, dar autogolul lui Octavian Vatavu din minutul 60 a privat FCM Ungheni de avantaj.
În etapa următoare, FC Oguz va juca în deplasare cu FC Florești, iar FCM Ungheni va primi vizita echipei FC Zimbru-2.