📸 Echipa CF EFA Visoca a câștigat Cupa Primarului Edineț – Juniori – Urojai
Facebook: Primăria Municipiului Edineţ
În raionul Edineț, pe 27 august, s-a desfășurat Cupa Primarului Edineț la juniori. Potrivit Primăriei Edineț, competiția a avut loc pentru prima dată pe stadionul municipal și de acum înainte se va desfășura anual în cinstea fotbalistului edinețean, maiorul de poliție Vladimir Berbeca.
La actuala ediție a Cupei Primarului Edineț – Juniori – Urojai au participat șase echipe din diferite localități din nordul țării. Inițiativa de a organiza turneul aparține primarului municipiului Edineț, Constantin Cojocari, fiind susținută activ de Școala Sportivă pentru Copii și Juniori Edineț și de Asociația Raională de Fotbal Edineț.
Locul întâi în turneu a revenit echipei CF EFA Visoca U16. Organizatorii au remarcat, de asemenea, performanțele a doi jucători ai acestei formații – Mihai Cibotari a fost desemnat cel mai bun portar, iar Maxim Zabulica – cel mai bun jucător al turneului. Medaliile de argint au revenit echipei CF Locomotiva din Ocnița, iar cele de bronz – fotbaliștilor locali de la CF Edineț.




