CF Univer a surclasat FC Fălești, FCM Ungheni a obținut primele puncte, FC Victoria, Sheriff 2 și FC Iskra au învins adversarii: cele mai importante momente ale etapei a 2-a din Liga 1
Site: ef.com
În Moldova, pe 1 și 2 august, s-au disputat meciurile etapei a 2-a din Liga 1. CF Univer a obținut o victorie categorică în fața FC Fălești, FCM Ungheni a acumulat primele puncte în noul sezon, FC Victoria, Sheriff 2 și FC Iskra și-au învins adversarii, iar FC Real Sireți și FC Stăuceni au terminat din nou la egalitate. GOL! vă prezintă cele mai importante aspecte ale partidelor disputate.
Pe Stadionul Orășenesc din Fălești, pe 1 august, a avut loc meciul etapei a doua din Liga 1 dintre FC Fălești și CF Univer, echipe care evoluează în Grupa A. Partida s-a încheiat cu o victorie categorică a oaspeților.
Pentru CF Univer au marcat câte o dublă Marius Condruc (45+3’, 67’) și Chiril Bargan (80’, 82’). Alte două goluri au fost marcate de Artemii Mura (45’) și Cătălin Achirus (75’).
Pe Stadionul Orășenesc din Comrat, la 1 august, s-a disputat meciul etapei a doua din Liga 1 dintre CF Olimp și Sheriff 2, echipe care evoluează în Grupa A. Partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 0-1. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 37 de Egor Ivanov.
La Chișinău, pe 1 august, s-a disputat meciul etapei a doua din Liga 1 dintre FC Victoria și FC Zimbru-2, echipe care evoluează în Grupa B. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-1.
Scorul a fost deschis în minutul 70 de mijlocașul echipei FC Victoria, Alexandru Munteanu. Avantajul gazdelor a fost dublat peste șase minute de atacantul Ștefan Lupașcu.
Pe Stadionul Sătesc din Sireți, pe 2 august, s-a disputat meciul etapei a doua din Liga 1, între FC Real Sireți și FC Stăuceni, echipe din Grupa A. Cele două formații au împărțit din nou punctele, partida încheindu-se cu o remiză albă, scor 0-0.
Pe Stadionul Orășenesc din Bender, pe 2 august, s-a disputat meciul etapei a doua din Liga 1, între FC Florești și FC Iskra, echipe din Grupa B. Partida s-a încheiat cu victoria oaspeților, scor 1-2.
Scorul a fost deschis în minutul 33 de atacantul FC Iskra, Constantin-Iuliu Cebotari. Avantajul oaspeților a fost dublat în minutul 52 de atacantul Alexandru Popovici, care a transformat un penalty. Unicul gol al celor de la FC Florești a fost marcat în minutul 90+4 de atacantul Alexandru Osipov, tot din penalty.
Pe Stadionul Orășenesc din Ungheni, pe 2 august, s-a disputat meciul etapei a doua din Liga 1, între FCM Ungheni și FC Oguz, echipe care evoluează în Grupa B. Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-1.
Scorul a fost deschis în minutul 37 de atacantul FCM Ungheni, Denis Secureanu. În minutul 53, mijlocașul Florin Cojocaru a dublat avantajul echipei din Ungheni, iar al treilea gol a fost marcat în minutul 57 de mijlocașul Vladimir Vasilevschi. Unicul gol al celor de la FC Oguz a fost înscris în minutul 60 de mijlocașul Petru Sofronovici.