CF Saksan a devenit a doua echipă care a promovat în Super Liga, după ce a învins categoric CF Speranis în finala play-off-ului

Facebook: Academia de Fotbal Radu Rebeja

Pe stadionul Joma Arena din Chișinău, pe 28 mai, a avut loc finala etapei de play-off din Liga 1, care a decis soarta celui de-al doilea loc de promovare în primul eșalon — Super Liga. În acest meci s-au întâlnit echipele cluburilor de fotbal CF Saksan și CF Speranis.

O victorie clară a fost obținută de CF Saksan, echipă alcătuită din jucători ai Academiei de Fotbal Radu Rebeja. Învingătorii s-au impus cu un categoric 4-0. Scorul a fost deschis de Alexandru Mardari, care a transformat un penalty în minutul 2. Bogdan Musteață a reușit o dublă (39’, 51’), iar ultimul golul a fost marcat de Chiril Șilcenco în minutul 90+2.

Reamintim că, potrivit regulamentului Ligii 1, biletul direct în Super Liga este obținut de campioana Grupei 1 la finalul Fazei a 2-a (în acest sezon – Dacia Buiucani), iar al doilea bilet revine câștigătoarei play-off-ului. Pentru a evolua în eșalonul superior, cluburile trebuie să obțină o licență de nivel corespunzător (licență UEFA sau Licență Națională). În perioada următoare, Organului de Prima Instanță din cadrul Sistemului de licențiere a cluburilor de fotbal al FMF va decide cu privire la acordarea acestor licențe.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: