„Acest meci putea fi altfel”. Comentariile de după meci ale antrenorilor principali de la Dacia Buiucani și FC Zimbru

Colaj: © GOL!

Pe Stadionul Orășenesc din Nisporeni, la 6 iulie, s-a jucat meciul etapei a treia din divizia superioară dintre Dacia Buiucani și FC Zimbru (0-3). Antrenorul principal al formației Dacia Buiucani, Viorel Frunză, comentând înfrângerea pentru LIGA TV, a remarcat calitatea lotului advers, în timp ce tehnicianul echipei FC Zimbru, Oleg Kubarev, a subliniat dinamica pozitivă a jocului echipei sale.

Divizia superioară
06.07.2025
- 20:00
Dacia Buiucani
0 3
FC Zimbru

 

Viorel Frunză a declarat că echipa sa spera să obțină puncte din acest meci. „Este foarte greu să analizăm acum. Am pregătit meciul ăsta cu speranța că vom putea scoate puncte, mai ales ținând cont că FC Zimbru venea după două înfrângeri. Dar s-a văzut și calitatea lotului de la FC Zimbru. Se vede că au jucători străini foarte buni. Îi felicit că au câștigat cele trei puncte, cred că meritate”, a spus Viorel Frunză.

În opinia antrenorului celor de la Dacia Buiucani, echipa sa s-a relaxat prea devreme. „Noi, în schimb, prea devreme am început să ne uităm în sus. Trebuie să muncim. Le-am spus și băieților în vestiar. Putea fi altfel un pic meciul ăsta, dar asta este. Capul sus, mergem mai departe, ne pregătim. Sâmbătă avem meci, care cred că va fi de nivelul nostru, cu FC Politehnica UTM, unde trebuie să luăm trei puncte”, a conchis el.

Antrenorul FC Zimbru Oleg Kubarev a menționat că, în ciuda scorului, meciul a fost dificil din cauza vremii sufocante. „Cred că adversarii au făcut o primă repriză foarte bună și aproape că nu ne-au permis să construim jocul. O să revăd meciul — poate vina e la noi pentru faptul că am avut puține ocazii și puține goluri. Ce mă bucură este că băieții nu s-au oprit în niciuna dintre reprize, nu au renunțat, nu au redus ritmul, din contra — au creat și mai multe ocazii. Am avut o dinamică pozitivă în joc”, a subliniat Oleg Kubarev.

Răspunzând la întrebarea unui jurnalist dacă a dispărut starea negativă după cele două înfrângeri, Oleg Kubarev a spus că negativul dispare pentru o zi, după care urmează munca. „Fără autocritică, fără analiză și fără muncă serioasă nu va fi nimic. Probabil ne vom bucura doar în această seară. Apoi — doar pregătire”, a conchis el.

Menționăm că în etapa următoare a diviziei superioare, Dacia Buiucani va juca împotriva FC Politehnica UTM, iar FC Zimbru va primi vizita echipei CSF Spartanii Sportul.

Divizia superioară
12.07.2025
- 18:00
FC Politehnica UTM
2 3
Dacia Buiucani
Divizia superioară
13.07.2025
- 18:00
CSF Spartanii Sportul
0 6
FC Zimbru

 

#
Club
M
V
E
I
Gm
Gp
+/-
Pct.
1
FC Sheriff
V
V
V
I
V
18
13
2
3
40
10
30
41
2
FC Petrocub
V
E
E
V
V
18
11
6
1
35
10
25
39
3
FC Zimbru
V
E
E
I
V
19
11
5
3
48
20
28
38
4
FC Milsami
V
I
V
V
I
18
10
3
5
39
23
16
33
5
CSF Bălți
E
V
I
I
V
19
7
5
7
24
25
-1
26
6
19
4
3
12
23
34
-11
15
7
20
3
1
16
22
60
-38
10
8
19
3
1
15
12
61
-49
10

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: