„Această zi specială ne unește pe toți”. Mesajul Federației cu ocazia Zilei Mondiale a Fotbalului

Site: decathlon.in

Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) a transmis un mesaj pe 25 mai cu ocazia Zilei Mondiale a Fotbalului. Amintim că această sărbătoare a fost instituită în 2023 la inițiativa Organizației Națiunilor Unite și a fost celebrată pentru prima dată în 2024.

„Această zi specială aduce în prim-plan sportul-rege care ne unește pe toți – jucători, antrenori, arbitri, delegați, inspectori, dar și suporterii care trăiesc pasiunea fotbalului de pe marginea terenului sau din fața micilor ecrane. Fie că vorbim despre fotbalul juvenil, feminin, amator sau seniori, fiecare contribuie la farmecul și spiritul acestui joc minunat, care este mai mult decât un sport”, se arată în mesajul Federației.

FMF a subliniat că fotbalul este o mare familie care promovează incluziunea, prietenia, emoțiile și bucuria de a juca împreună. „La mulți ani tuturor celor care trăiesc cu pasiune pentru fotbal – pe teren și în afara lui”, se menționează în încheierea mesajului.

Ziua Mondială a Fotbalului este marcată anual pe 25 mai la inițiativa Organizației Națiunilor Unite. Sărbătoarea a fost instituită în 2023 și este legată de aniversarea a 100 de ani de la organizarea primului turneu internațional de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de vară din 1924, la care au participat echipe din mai multe țări. Ziua Mondială a Fotbalului evidențiază rolul important al acestui sport în unirea oamenilor din întreaga lume, precum și contribuția sa la promovarea păcii, educației, incluziunii și solidarității.


GOL! în rețelele sociale: Facebook Telegram YouTube

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: