Academia de Fotbal Radu Rebeja – campioană Ligii Naționale U14 înainte de finalul sezonului. Mai sunt șase etape de disputat
Facebook: Academia de Fotbal Radu Rebeja
Academia de Fotbal Radu Rebeja a devenit campioană a Ligii Naționale U14 cu câteva etape înainte de finalul sezonului, după ce a învins echipa Clubului Sportiv de Fotbal Bălți în etapa a 27-a din 33. Meciul s-a desfășurat pe 25 aprilie, la Bălți, și s-a încheiat cu scorul de 1:6.
„Felicitări jucătorilor, antrenorilor și întregului staff tehnic, în frunte cu dl Dan Motricală, pentru această realizare remarcabilă! Munca, disciplina și pasiunea au fost răsplătite pe deplin. Suntem mândri de voi și de modul în care reprezentați valorile Academiei noastre!”, se arată în mesajul Academiei.