Înscrierile pentru campionatul feminin al Moldovei 2026/2027 au început


Înscrierile pentru campionatul feminin al Moldovei 2026/2027 au început

FMF
Foto: Alexandra Botezat

Federația Moldovenească de Fotbal a lansat procesul de înscriere pentru campionatul feminin al Moldovei, ediția 2026/2027, la categoriile Liga Națională, WU16, WU14 și WU12. Cluburile trebuie să confirme participarea până pe 25 iulie 2026, informează FMF.

În competiții se pot înscrie cluburile și formațiunile fotbalistice afiliate la FMF, Liga Feminină de Fotbal, asociațiile regionale, teritoriale, raionale sau municipale, precum și școlile sportive. Confirmările pot fi expediate la adresa comp.fem@fmf.md sau transmise managerilor oficiilor regionale și coordonatorilor de competiții, iar informații suplimentare pot fi obținute la numărul 060200050.

În Liga Națională de senioare, jucătoarele care nu au împlinit 16 ani vor putea fi înregistrate numai după un control medical sportiv acreditat, care să includă și testul la efort fizic. Pentru echipa de senioare a unui club vor putea evolua doar jucătoarele înregistrate la același club în Liga Națională WU16.

În competițiile WU16, WU14 și WU12, jucătoarele vizate de limita de vârstă pot evolua la o singură categorie. Cele înregistrate cu drept de joc în Liga Națională WU14 nu vor putea juca și la categoria WU12.

Liga Feminină de Fotbal din Moldova a stabilit și două perioade de transferuri pentru sezonul 2026/2027. Prima va avea loc între 15 iulie și 15 septembrie 2026, iar a doua între 1 februarie și 15 martie 2027.

Scroll to Top