📸 Echipa din Zahoreni a cucerit titlul de campioană a raionului Orhei

Finala Campionatului Raionului Orhei la fotbal s-a desfășurat pe 27 iulie, pe stadionul din satul Step-Soci. Potrivit Consiliului Raional Orhei, titlul de campioană a fost câștigat de echipa din Zahoreni.
În marea finală s-au întâlnit echipa din satul Zahoreni și o echipă comună, care a reprezentat satele Mitoc și Pohorniceni. Victoria le-a revenit celor din Zahoreni, care s-au impus cu scorul de 6-2 și au cucerit titlul de campioni raionali.
În finala mică, pentru medaliile de bronz, au luptat echipele din satele Step-Soci și Piatra. Gazdele au obținut o victorie categorică, învingând cu scorul de 5-0.
„Evenimentul a fost arbitrat de o echipă profesionistă de arbitri delegați de Federația Moldovenească de Fotbal, asigurând un climat corect și competitiv. La ceremonia de premiere, alături de susținători, dar și de primarii localităților reprezentate în finală de către echipele de fotbal au fost prezenți și oficialii de nivel raional: Vasile Adașan, Președintele Raionului Orhei, și Botnarenco Cristian, Președintele Asociației Raionale de Fotbal Orhei”, au declarat reprezentanții Consiliului Raional Orhei, precizând că toate echipele au fost premiate cu diplome, medalii și premii bănești.










